Schimb acid de replici între premierii Serbiei și Albaniei pe tema Kosovo

Schimb acid de replici între premierii Serbiei și Albaniei pe tema Kosovo
Publicat: 10/11/2014, 15:53

În cursul unei conferințe de presă organizate cu ocazia vizitei lui Edi Rama la Belgrad, prima a unui premier albanez în 68 de ani, Vucici s-a enervat și a denunțat o „provocare” propunerea de recunoaștere a „realității ireversibile” a independenței Kosovo.

„Nu mă așteptam la această provocare din partea domnului Rama, să vorbească despre Kosovo, pentru că nu văd legătura lui cu Kosovo. Trebuie să îi răspund, pentru că nu voi permite nimănui să umilească Serbia la Belgrad”, a spus Vucici.

„Potrivit Constituției, Kosovo face parte din Serbia, nu are nicio legătură cu Albania și nu va avea niciodată. Sarcina mea este să mă asigur că nimeni nu va umili Serbia”, a insistat premierul Serbiei.

Într-un interviu acordat înaintea întrevederii, Rama a afirmat că „independența Kosovo” este recunoscută de peste 100 de țări, inclusiv de Statele Unite și de majoritatea țărilor membre ale Uniunii Europene.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Jocul lui Darwin: Cum a ajuns un fost gamer de 20 de ani unul dintre...
Palatul Kensington, anunț de ultimă oră despre Kate Middleton. Scenariul de care se temeau cu...
FOTO. Ilinca Vandici a făcut-o praf pe Bianca Drăgușanu! Războiul frumoaselor foste iubite de fotbaliști
A murit soția antrenorului de la FC Voluntari, Florin Pîrvu! Oana Alina avea doar 47...
România introduce salariul minim european în acest an. Ciolacu: Termenul este 15 noiembrie
Cum arată casa în care locuiește Zanni, câștigătorul Survivor All Stars. Vila full smart are...
Veșnic tânără! Are 74 de ani, dar arată fabulos. Mulți nu îi dau vârsta: ce...
"Este o tragedie imensă". Cei trei tineri români luaţi de ape în Italia, sub ochii...
Ei sunt cei trei tineri dispăruți în urma inundațiilor din Italia! S-au îmbrățișat în timp...
Crește salariul minim de la 1 iulie 2024: Câți bani vor lua în mână angajații...
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit...
Când se va circula pe autostradă între București și Sibiu? Informații despre viitoarea autostradă a...
Cele mai mari alegeri din lume. Primul exit poll arată că partidul premierului indian va...
NU LUAȚI SCOICILE de pe plajă! Ce PERICOL se ascunde în ele?
Se retine pe loc certificatul de înmatriculare. Șoferii nu mai au drept de circulație
„Teorii ale conspirației” care s-au dovedit reale. Mandatul unui fost președinte SUA, printre ele
Diana Bulimar a fost cerută în căsătorie. Care a fost reacția sportivei când a văzut...
Cine e Dani, băiatul înecat în bazin! Detalii șocante
Cu ce intenții a chemat-o Gagea pe Roberta în camera roșie? Ce părere are Sebastian...
Ce intervenții estetice vrea să-și facă Cristina Spătar: „Grăsimile nu le scoatem”
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă:...
ADN-ul misterios din genomul uman ar putea fi de vină pentru tulburările psihice
×